natalia.stoian

Traditii calai lenevesc molcov pe holurile casei. Aburii bailor se joaca prin aer incalzind atmosfera, mirosul de friptura mangaie narile iar zarva imbracarii i-a cuprins pe toti membrii familiei. Hainele noi sunt scoase din dulap si fiecare se lauda cu noua achizitie. E unsprezece trecute fix. Lumanarile isi preiau locul pe masuta din sufragerie, mama aseaza ultimele blide pe la bucatarie iar tata motaie pe fotoliu. Cu lenea in oase si foamea in stomac ne indreptam in sir indian spre biserica. Pe drum e multa galagie, politistii dirijeaza circulatia, tinerii se grupeaza in gasti iar tiganii ademenesc credinciosii cu o lumanare.

Ecou de clopote

Nici bine nu ne asezam in fata bisericici ca lumea incepe sa se agite si imbulzeala se declanseaza. Toti tabarasc grabiti pe batranicile ce ies din biserica cu lumina Invierii. “O fi de la preot?” se aud cateva voci inversunate. Raspunsul se lasa asteptat in timp ce  soborul preotilor se apropie de scena. Cateva sunete ragusite, ceva microfonie si un dascal fornait. Forfota se aprinde iar. La cativa pasi distanta o “italianca” proaspat revenita pe meleaguri natale incearca sa-i explice sotului batran si surd de la km departare datinile crestine. Problema comunicarii nu sta nici in “macaronistica” ei stalcita, nici in bruiatiile telefonului ci in nenorocitele de clopotele care s-au gandit sa bata chiar in timpul discutiei ei. Nu trec doua minute ca pustimea se pune pe sunat chiar din curtea bisericii pentru a le zice “Hristos a Inviat” lenesilor ce au preferat sa stea in casa.

Noile datini

Incerc sa fac abstractie de hainele extrem de colorate si ma deplasez mai aproape de usa bisericii. Acolo un grup de tanti trecute de prima tinerete se plangeau una alteia despre cum au dereticat prin gospodarie si cum nenorocitii astaia de barbati nu le-au sarit in ajutor. Degeaba turuie popa de iertare si curatire, pacatele curg rauri chiar in pridvorul casei Domnului. Privesc cu jind catre un colt de scaun si ii soptesc pe furis stomacului ca mielul ma mai asteapta. Trei cantece mai tarziu ma trezesc rusinata in fruntea alaiului crestin. Pe semne ca vecinii de cartier nu au mai rabdat pana sa dea preasfintitul rondul bisericii si la final au ramas doar napastuitii ce inca mai lancezesc in obiceiuri inradacinate din copilarie. Pana sa ajung cu lumina la cimitir, la clubul din coltul strazii veselia era in toi, iar sangele domnului curgea alert prin venele insetate ale minorilor.

Oi fi imbatranit peste noapte sau o fi luat-o viitorul inainte, insa nimic nu ma poate convinge ca Pastele e o sarbatoare de petrecut in bar, cu sticla de gin in mana si unduiri de solduri pe ritmuri de hip hop. Privesc tacuta mamaliga aburinda si ciocnesc un ou ros in memoria bunicilor ce m-au invatat sa ingenunchiez spunand: “Inger, ingerasul meu…”