Parca mai ieri eram murdari de inghetata, paca tot ieri am alergat spre nori dupa o baie tandra de picaturi. Zilele au trecut voios jucand “ascunsa” sau “noua pietre”, chiar si vremurile cand mergeam pe sarma din fata blocului s-au dus. Nu mai sunt fetita dolofana si nu mai spune nimeni ca va trece porcul printre picioarele mele, nu mai alunec pe balustrada pana la parter si nici nu mai stropesc copii de la balcon. 

Ce veselie mai era pe noi cand “Dictamo” venea sa ne confiste mingea si ce meciuri de volei mai faceam pe terenul din spatele blocului, la minunatul fileu – batator de covoare. “Those were the days my friend!” si intotdeauna ma voi gandi cu emotie la gasca de altadat’. Acea puritate, acel ras curat si plans zdruncinator nu vor mai fi niciodata la fel.

Astazi chicotelile au accent de Bucuresti, iar jocurile, ifose de sange albastru. Totul si-a piedrut inocenta si naturaletea, suntem niste copii mai mari care incerca sa convinga intreaga lume, chiar si pe ei, ca sunt maturi si ca isi pot purta singuri de grija. De fapt frica ne incolteste la fiecare pas, ne involburam in nebunii de o zi, apoi avem mustrari de constiinta timp de-o saptamana. Luam decizii mature, vrem sa ne casatorim, sa avem avem cuibul nostru, dar ne trec fiori reci cand relizam ca de data aceasta toata responsabilitatea sta pe umerii nostri, ca nu putem striga la balconul parintilor pentru a alunga rautatile celor de-o varsta cu noi.

Temerile vor trece intr-o zi, vom fi domnisoare de onoare, apoi vom imbraca minunata rochie de mireasa la care visam imbracand papusi. Vom avea casa noastra si vom lucra din greu pentru a asigura viitorul copiiilor nostrii. Vor trece 15 ani si fara sa ne dam seama vom fi luat locul parintilor nostri, vom face “ce e mai bine pentru copii”, vom strange punga pentru a le darui toate bucuriile copilariei si vom gusta din inghetata cu cirese din manutele lor amintindu-ne de vremea cand eram murdari si lipiciosi si obrajii ne ardeau de fericire. Vom fura din  veselia lor, vom face oameni de zapada si vom manca vata pe bat, ii vom invata sa joace “ursu doarme” si “flori fete sau baieti” si vom trai mereu cu un picior in trecut si cu unul in prezent incercand sa ne amintim cantecelele ce ne-au infrumusetat primii ani din viata.

Distractia se va rezuma la a fi copiii maturi ce inca se mai bucura de o ploaie de vara dar au grija sa ia un paracetamol pentru a potoli o eventuala gripa.

    Adio casa, adio masa, adio dimineti de duminica cu ciripit de vrabiute si  atipiri mangaiate de adieri racoroase … Te-am lasat cada cu bai fierbinti si-ndelungate pana imi increteam degetele pentru un dus rapid in doua ape, una mai calda alta mai rece, cu trei oameni langa mine si inca sase care-asteapta, te-am parasit fripturica cu sos si ciorbica aburinda pentru aceeiasi cartofi prajiti cu ochiuri si uneori paste, te-am pierdut camera calduta, cu televizor si pereti confidenti, cu biblioteca vasta si miresme de copil pentru un coltisor dintr-o odaie, cu pat scartaietor si intimitate cu program redus care-mi aminteste-n zori de zi ca am plecat sa-mi dezmortesc aripile si-am invatat sa zbor fara ajutor… 

    Am pornit la drum cu speranta unei vieti pe cont propriu, m-am lovit de singurate si mi-am facut noi prieteni, am fost dezamagita cand am descoperit ca  nu toti oamenii sunt buni, dar nu am incetat sa cred in puterea soarelui de primavara, m-am bucurat enorm pentru succese si am jelit mocnit pentru esecuri, am alergat fara s-ating pamantul in competitii pe coridorul dinspre baie si m-am ales cu doua cucuie in fiecare an – unul de la schelele ce sprijineau tavanul si altul de la bataile cu perne, am facut nopti albe si am adunat amintiri roz…

    Astept cu nerabdare weekend-ul cand dupa patru ore de mers cu trenul imi odihnesc crestetul in pufoasele perne ale bunicii si ma amuz copios vizionand un film cu gasca de alta data, ador aromele gustoase ce vin din bucataria mamei si clipele de singurate cand lumina lunii imi alina visele. Profit de acest Rai pentru trei zile si nu ma dau plecata spre gara decat cu cinci minute inainte de venirea trenului, ma intorc catre Purgatoriu si ma zbat in vise intrerupte de petreceri galagioase, ma tarai catre zori si nimeresc mereu cu o camera mai la deal, dau binete portarilor si imi tocesc pantofii urcand si coborand Copoul.  

    Acasa am confort, am dragoste si alinare, la faculatea am gasit independenta, provocarile si ispita. Ma bucur de fiecare clipa a tineretii mele fara a inceta sa ma simt batrana, zbor catre steau mea dar nu ezit sa privesc in urma, sunt cu capul in nori si cu picioarele pe pamant, gonesc catre maturitate si ma tarasc catre copilarie. Ma zbat intre dileme si caut raspunsuri! Intre trecut si viitor incerc sa-mi traiesc prezentul.

    Exista zile cand parca totul merge prost. Te-ai trezit plina de nervi dupa o noapte fara somn, n-ai baut cafea si nici nu te-ai spalat pe ochi caci la robinet nu curge apa, te-ai grabit la scola dorind sa nu intarzii si te-ai ales cu un genunchi ranit si blugii cei noi rupti. Ziua a continuat cu multe ceasuri rele chiar daca nu e marti si nici data de 13 nu este.

    Ajungi epuizat “acasa” si te trezesti singur intre peretii reci si mult prea subtiri ca sa acopere sunetele vecinelor. Ai nevoie de un prieten, un om drag care sa te asculte, sa-ti dea dreptate si sa te faca sa zambesti, dar nici macar femeia de serviciu nu te baga in seama ca sa-ti aminteasca printr-o moaca acra ca a spalat pe jos si ca faci urme.

    Te afli la kilometri departare de casa, gasca s-a imprastiat ca cenusa unui om incinerat iar totul e gol in sufletul tau. Te trantesti in pat extenuat, iei perna in brate si te apuci de urlat. Unde-ti sunt prietenii cand ai nevoie de ei, unde e fericirea zilelor de liceu cand masa era masa si mama se ocupa de toate? Cine te-a pus sa pleci la facultate “cat mai departe de casa”? Unde sunt criticile mamei si maraielile tatei?

    Cineva iti face cu ochiul … te indrepti grabit catre monitor si apesi butonul Power. Fara sa stai pe ganduri intri pe net si incepi a chat-ui… tastele se sfarma sub furia degetelor tale, mouse-ul depasesete recordul de viteza de la o fereastra la alta, cuvintele curg pe ecran si sufletul se linisteste. Usor, usor, nervii se transforma in lacrimi de deznadejde, fruntea incrancenata se destinde, colturile gurii se ridica si uite asa iti arati dintii triumfand de fericire intr-un zambet timid transpus de prescurtari in “LOL”. Ce bine e cand poti sa-ti spui oful cuiva, cand departarea se apropie de tine printr-un simplu click, cand gasca se reuneste din toate colturile tarii printr-o conferinta si serile de alta data cand ascultati muzica in surdina si va faceati planuri de viitor se transforma in singuratati reunite sub stindardul unui avatar. Rasufli usurat si simti cum piatra din sufletul tau nu impiedica cursul lin al clepsidrei caci, de cateva ore s-a metamorfozat in firicele de nisip. Un prieten iti scrie cu litere de tipar: “LIFE GOES ON!” si fara sa va dati seama fiecare canta in camera sa de camin cantecul vostru: “Don’t worry, be happy!”.

    Dar, daca te afli in caminu C5 unde conexiunea mai are de rabdat un an, sau intr-o garsoniera cu miros de mucegai, cand ultimii bani i-ai dat pe un sul de hartie igienica si nici pasta de dinti nu mai ai, nici gandul maret de a te refugia intr-o sala de internet nu te mai poate salva de negrile-ti ganduri. Iti pui pijamaua pufoasa, te arunci printre cearsafuri si te pierzi in  mrejele visarii… It’s just a bad day!

    Gestul de a-ti da foc pentru a protesta, precum si greva foamei mi se par actiuni mult prea dure, si inutile. Oamenii n-ar trebui sa recurga la astfel de gesturi extreme pentru o mana de ajutor, dar din nefericire, in ultimii ani aceste manifestari au devenit tot mai populare in randul oamenilor sarmani.

    Imi amintesc cum prin ’92 treceam prin fata primariei de mana cu mama si o femeie jerpelita statea pe scarile cladirii cu o pancarda pe care scria: “greva foamei”. Nu stiam ce inseamna si cu atat mai putin i-am inteles radicalitatea. Ce-i drept nici acum nu pot intelege de ce un om si-ar lua viata. Am aflat mai apoi ca biata femeie fusese doctorita. Dupa ce i-au murit sotul si fetita intr-un accident de masina foarte stupid s-a schimbat. Nu a mai fost niciodata doamna cocheta care te vindeca de la primul suras. Loviturile nu s-au oprit aici… ce-i de la spital au facut restructurari, si in mai putin de un an avea datorii imense, fusese scoasa din casa si nimeni nu-si mai amintea de frumoasa doctorita. Barbatii ce alatadata intorceau capetele dupa ea o loveau cu ignoranata lor, pacientii de care avusese atata grija treceau nepasatori, iar prietenii de alta data si colegii din spital nu reuseau sa desluseasca in aceasta umbra miscatoare femeia desteapta pe care o invidiasera ani la rand. Dupa cateva luni am aflat ca doctorita s-a intors unde-i era cuibul – la spital. De asta data nu in calitate de medic ci de pacient internat la sectia de psihiatrie. Astazi se afla tot acolo, din bunatate unui fost ucenic, acum sef de sectie care o trateaza si care i-a dat sansa sa-si castige o paine spaland holurile spitalului.

    Sunt multi jurnalisti ce in goana lor dupa senzational uita de umanitate. Prima reactie pe care constiinta mi-ar permite-o daca as vedea un om dandu-si foc in fata mea ar fi sa-i sar in ajutor. Oricat de important ar fi acel articol pentru cariera, mult mai importanta este viata unui om. Nu as putea trai cu inima impacata stiind ca un om zace pe patul unui spital cu arsuri multiple, sau chiar a decedat iar eu am stat cu mainile in san, sau si mai rau, am incercat sa profit de pe urma gestului sau extrem. Nimic nu e mai chinuitor decat ideea ca ai putut ajuta dar ai preferat sa stai in banca ta. Nu  mi-as ierta niciodata o astfel de reactie. Un om trebuie sa ramana om si atunci cand isi face meseria, daca vrea sa aiba somnul linistit dupa o zi grea de munca.  

    Politistii sunt vestiti pentru gogosile mancate, profesorii pentru covrigii de la chioscul din colt iar jurnalistii pentru snaks-urile de la conferintele de presa. Cu totii ne luptam pentru painea zilnica si fara sa vrem ne complacem in tipologia job-ului pe care il practicam. Ziaristii se lupta mereu cu adevarul si minciuna, cu barierele cenzurii si ispita textelor de-a gata. Numai un om vertical e capabil sa intoarca spatele unei “atentii” rau intentionate. Insa sa fie toti jurnalistii corupti?

    Parerea presedintelui a scandalizat pentru o clipa opinia publica. Apoi doua tabere s-au ridicat la fileu.  “Basescu e un taran comunist ajuns la conducere printr-o conjunctura fericita pentru el, iar jurnalistii chiar sunt tonomate.” E parerea unui consultant juridic, de numai 25 de ani. De ce asemenea opinie? “E simplu. Ziaristii scriu pentru ziare, ziarele au patroni, patronii au interese si uite de aici titlul bomba.”, continua tanara.

    O educatoare cu cinci copilasi nazdravani pe langa ea isi pastreaza neschimbata imaginea despre a treia putere in stat. “Jurnalistii isi fac meseria chiar daca multi parlamentari incearca sa le inchida gura cu bani. In ’90 numai jurnalistii au avut curajul de a arata tarii adevarata fata a societatii. Presedintii sunt cei ce pun val pe ochii cetatenilor si le vand gogosi electorale”.

    Cu 35 de ani vechime, un contabil se arat ingatuitor cu presa. “Multi ani, noi economistii eram tonomatele puterii, aranjam cifrele dupa placut raposatului ca sa iasa Romania pe locuri fruntase in topuri comuniste. Acum amaratii de ziaristi, care-s fugariti toata ziua au primit emblema. Fiecae isi poarta crucea si cu totii inantam muncind cum stim mai bine. Meseria e bratara de aur si fiecare o lustruieste cum poate.”

    A fi curat intr-o lume murdara e un lucru mare si greu de realizat. Cu totii avem responsabilitati si fiecare se zbate in necesitatile zilnice. Insa meseria nu face omul, ci omul face meseria. Nimeni nu neaga ca la service te complaci in vointa sefului, orcare ar fi aceasta, insa cand limitele tale morale sunt supuse incercarilor nimeni nut e oblige sa devii scalvul compromisului.

Daca ai visat vreodata sa te delectezi cu dansul unei cadane, sa auzi acorduri arabe si sa mananci  shaorma originala nu e nevoie sa te deplasezi prea departe de casa. Turcia, a carei vecinatate ne-a marcat exisenta de-a lungul istorie iti poate oferi cele mai autentice miresme islamice, fara a pierde insa contactul cu ooccidentul.

Turcia e tara europeana a carei suprafata se extinde pe doua continente. De cum treci in partea asiatica, fie ca alegi feribotul, fie ca iti continui drumul cu trenul, labirintul multicolor al lumii arabe se deschide in fata ochilor tai. Strazile sunt inundate de negustori, care mai de care mai veseli si mai sugubati. Cu fiecare pas pe care-l faci in marele oras te simti acaparat de ospitalitatea localnicilor, de dorinta lor de a te cuceri. E de ajuns sa scapi doua cuvinte pentru ca vanzatorii sa-ti ghiceasca instant tara din care vii si sa iti etaleze cele 5-6 cuvinte pe care le stiu din acea limba. Uneori mai sunt erori, dar e destul de interesant sa descoperi ca aspectul tau fizic ii face pe turci sa te asocieze cu o tara in care mereu ai visat  sa ajungi, sau in care nu te vezi vreodata, nici macar in vizita.

Cazare dupa preferinte

In perioada estivala hotelurile sunt arhipline si e de preferat sa faci o rezervare inainte de a-ti incepe calatoria. Insa, daca nu esti foarte pretentios in ale conditiilor de trai si vrei sa testezi din plin viata in furnicarul turcesc, iti recomand hotelurile si motelurile din zona garii (cele mai ieftine pe care le vei gasi – 12 Euro), sau cele localizate in pietele de langa port sau chiar in centrul istoric, pe langa Grand Bazar.

La pas pe strazi

Istambulul este cel mai mare oras al Turcie, sediul turistic, economic si cultural al tarii. Orasul situat de-o parte si de alta a Bosforului se mandreste cu cel mai variat centru istoric. Aici vei putea pasi in cea mai vestita moschee din lume – Moscheea albastra a carei legenda comica a facut-o si mai populara. Se spune ca sultanul a dorit sa inalte cea mai mareata moschee pe care sa o imbrace in aur. Datorita unei confuzii lingvistice de neiertat, arhitectul a inteles sa inalte 6 turnuri (minerete cum e denumirea originala). Aceste turnuri sunt utilizate pentru a propovadui cuvantului lui Alah. Astfel fiecare moschee dispune de un cuvantator, ce la ore prestabilite urca in varful turnului si predica. In mod normal o moschee nu are mai mult de 4 turnuri, cate unul pentru fiecare punct cardinal, pentru a fi siguri ca vorbele sfinte sunt auzite in toate colturile locului.  

O alta cladire impresionanta este Hagia Sofia. Aceasta fusese in trecut o biserica crestina, insa a fost transformata in moschee. Astazi, e unul dintre cele mai controversate muzee, emblema distincta a Istambului, simbolizand simbioza dintre lumea araba si cea crestina.

Si daca tot ai ajuns pe taramul sultanilor si a cadanelor e imposibil sa-ti refuzi rasfatul de a calca pe covoare pufoase si de a descoperi ce inseamna sa fii sotie intr-un harem. Toate astea si mult mai multe curiozitati luxoase iti poti satisface vizitand palatul sultanului. 

Shopping de placere

Cine a spus ca preturile trebuiesc scrise pe o eticheta? Adevaratul pret e cel pe care tu, dupa o asidua conversatie cu un mester al negoului ai reusit sa-l stabilesti. In Grand Bazar orice produs isi are propriul pret in functie de calitatile de seductie ale vanzatorului. Turcii sunt cuceritorii desavarsiti. Universul materialelor si bogatia de nuante iti acapareaza ochii de cum intri in marele bazar. Si, de parca nu ar fi de-ajuns varietatea produselor ce te inconjoara imbietor oriunde ti-ai fixa privirea, turci de toate marimile si formele te vrajesc cu vorbe dulci si siretlicuri ademenitoare pentru a le pasi pragul buticului si a le testa marfa.  Doua vorbe si o privire bruneta si te-ai ales cu o sacosa de maruntisuri pe care nu le vei utiliza nicicand, dar a caror iz de aventura va dainui vesnic in aminirea ta. E deajus o vizita scurta prin labirintul materialelor pentru a te simti cea mai frumoasa femeie din lume si cea mai sarmanta de pe continent. Atentie insa la buzunare, caci fratii nostri cu dubla consoana sunt pe faza la tot pasul.

            Si daca inca nu te-am convins sa scoti pasaportul de la naftalina afla ca aici vei gasi cele mai aromate fructe confiate si mirodenii de tot neamul. Nu degeaba se lauda cu denumire de : delicii turcesti. Ce zici, te infrupti?

Noile experimente in domeniul psihologiei isi doresc sa elimine barierele cercetarilor bazate pe supozitii si marturisiri de alcov si de aceea se pliaza pe experimente asemanatoare emisiunilor de tipul “Big Brother”. Oricat de bizar ar suna, atmosfera de laborator indeparteaza multe limite experimentale si ajuta la stabilirea unor concluzii obiective, bazate pe realitatea concreta.

Un astfel de laborator este si “Laboratorul dragostei” din cadrul universitatii din Seattle, unde mai bine de 100 de cupluri sunt supuse examinarilor emotionale si fiziologice de catre psihologul John Gottman. Cuplurile casatorite ori ba, trebuie sa se comporte normal, ca si cum ar fi la ei acasa, fara sa isi ascunda trairile sau gandurile.

In urma analizei amanuntite a gesturilor si grimaselor, precum si a tensiunii arteriale si a pulsului, specialistii au tras o serie de concluzii interesante. Daca va temeati de discutiile in contradictoriu cu persoana iubita, aflati ca nu aveti de ce va face griji.  Cercetarile au demonstrat ca nu exista cupluri in care sa nu apara la un moment dat conflicte. Ba mai mult se pare ca absenta certurilor e semn al unei distantari emotionale de natura sa excluda orice fel de relatie autentica.

Asa ca oameni buni stati linistiti, un tipat, un ranjet, un cuvant spus la nervi nu fac decat sa va intareasca legatura emotionala. Dar daca ar fi dupa mine nu ar strica un  schimb pe pupici, imbratisari si dezmierdari matinale.

Pentru cei ce sunteti la inceput de drum va vand un pont: ca sa nu investiti prea mult timp si suflet intr-o relatie fara finalitate, luati-va jumatatea de manuta si facetii o vizita psihologului mai sus mentionat. Dupa analiza marunta, marunta a atator cazuri, cercetatorul in cauza se mandreste cu posibilitatea de a prezice cu o probabilitate de 90 la suta cuplurile care vor ramane impreuna si cele care in maxim 2 ani vor divorta. Adio gaina si ghicit in bobi, adio tarot si zat de cafea…traiasca procentele si corelatiile spss-ate. O zi buna si iubiti-va in vid!

Lacate, zavoare, alarme si mult mobilier in usa inimii mele. O adevarata cazarma de armamente impotriva oricui ar indrazni sa se apropie de seva fiintei mele, de tot ce e sincer, cald si bun. Am invatat sa ma ferec, sa ma ascund de oameni si sa ma pierd pe mine. Fara sa fie carnaval mi-am confectionat masti variate, frumos colorate si ornate cu talc. M-am pitulat dupa fatade de portelan si am postat un zambet constant in fata rautatilor.

Mi-am spus in sinea mea ca e timpul sa fiu singura, doar eu cu mine si mi-am propus sa amestec mozaicul fiinte mele atat de bine incat sa descopar o cu totul alta persoana cand ma voi apuca de dezlegat puzzelul. Si, uite asa, noul meu ideal in viata e sa fac lucruri pe care in mod normal nu le-as fi facut. Mi-am facut prieteni noi, am mers in locuri neobisnuite pentrul gustul meu si m-am adaptat la o existenta ne-la-locul ei …care incepea sa devina realitatea fiecarei zile.

Ma plimb pe strazi si incerc sa ma bucur de lucrurile marunte care ma inconjoara. Nimic nu are farmec…nici macar mersul la cumparaturi sau rasfoitul unor reviste. Obisnuiam sa stau ore in sir privind paginile lucioase si tinutele festive ale vedetelor. Citeam fiecare barfa si ma delectam cu sfaturile femeilor pricepute. Pricepute in ce? In cum sa-ti complici viata, cum sa te eschivezi de realitate si cum sa te zapacesti in lucruri care par a fi ceva si sunt cu totul altfel. Articole de genul “Ce spun barbatii si ce gandesc de fapt”, “Cum sa-i fii pe plac soacrei” si “10 locuri inedite pentru o partida de sex” incep sa aiba sens in noua mea filosofie de viata. Ce nuanta merge cu minciuna, ce sa asortam la ipocrizie si noile tendinte malicioase tin paginile monotoniei.

Mi-e greu sa cred in realitatea pura a basmelor, in versurile cantelor de dragoste si in picturile suave ale cuplurilor celebre. Doua despartiri mai tarziu ma voi regasi in portretul domnisoarei de 60 de ani care suspina inca dupa prima poveste de iubire…care a ramas in inima ei si ultima…

Incep sa vad barbatii prin ochii celei ranite. Sesizez toate diferentele si lucrurile care despart minunatele planete:Marte si Venus, si evident ii indeparteaza puternic pe locuitorii lor. Vreau sa sper dar mi-e frica sa cred  in vorbe si promisiuni.

VREAU!!! Vreau sa urlu ca VREAU!!! Vreau sa traiesc, vreau sa simt, vreau sa visez. Tip in sinea mea cat ma tin plamanii si ma prabusesc neputincioasa in genunchi, incercand sa ma conving singura de inutilitatea dorintelor mele. “Viata e grea!”mi se spune din toate colturile. De ce? De ce sa fie grea? Viata e un dar, un miracol, ceva sublim. De ce sa fie grea? In viata trebuie sa vrei si sa speri si toate visele ti se vor implini!Dar cum sa iti atingi steaua, cand nici tu nu stii ce vrei si te lupti constant cu eventualele planuri de viitor, le amesteci si le asezonezi ca pe salata cu idei noi si inedite.

Ghiveci de ganduri. Delicioasa salata de zile monotone. Dar, parca ii lipseste ceva. Sa fie sarea? Nu, cred ca sunt sentimentele! Ele dau gust fiecarei zvacniri de vena, ele vibreaza cu fiecare inspiratie si inmiresmeaza fiecare palpitatie. Mi-e dor sa simt! Vreau sa ma indragostesc!….na, ca am spus-o cu voce tare… Oare ce se va intampla? Cu siguranta vor rade pe la colturi de prostiile mele adolescentine si imi vor spune sec:  “Draguta, revino cu picioarele pe Pamant. Dragoste ca-n filme nu exista! Alege un baiat bun langa care sa poti face casa, ca dupa cativa ani o sa-ti treaca visele de amor”. Sa-i ascult, oare?  Nu vreau sa ma trezesc in rochie de mireasa intrebandu-ma: “Doamne, oare il iubesc? E bine ce fac?”…

Inchei inocent sperand la un destin fericit…alaturi de jumatatea predestinata.

Traditii calai lenevesc molcov pe holurile casei. Aburii bailor se joaca prin aer incalzind atmosfera, mirosul de friptura mangaie narile iar zarva imbracarii i-a cuprins pe toti membrii familiei. Hainele noi sunt scoase din dulap si fiecare se lauda cu noua achizitie. E unsprezece trecute fix. Lumanarile isi preiau locul pe masuta din sufragerie, mama aseaza ultimele blide pe la bucatarie iar tata motaie pe fotoliu. Cu lenea in oase si foamea in stomac ne indreptam in sir indian spre biserica. Pe drum e multa galagie, politistii dirijeaza circulatia, tinerii se grupeaza in gasti iar tiganii ademenesc credinciosii cu o lumanare.

Ecou de clopote

Nici bine nu ne asezam in fata bisericici ca lumea incepe sa se agite si imbulzeala se declanseaza. Toti tabarasc grabiti pe batranicile ce ies din biserica cu lumina Invierii. “O fi de la preot?” se aud cateva voci inversunate. Raspunsul se lasa asteptat in timp ce  soborul preotilor se apropie de scena. Cateva sunete ragusite, ceva microfonie si un dascal fornait. Forfota se aprinde iar. La cativa pasi distanta o “italianca” proaspat revenita pe meleaguri natale incearca sa-i explice sotului batran si surd de la km departare datinile crestine. Problema comunicarii nu sta nici in “macaronistica” ei stalcita, nici in bruiatiile telefonului ci in nenorocitele de clopotele care s-au gandit sa bata chiar in timpul discutiei ei. Nu trec doua minute ca pustimea se pune pe sunat chiar din curtea bisericii pentru a le zice “Hristos a Inviat” lenesilor ce au preferat sa stea in casa.

Noile datini

Incerc sa fac abstractie de hainele extrem de colorate si ma deplasez mai aproape de usa bisericii. Acolo un grup de tanti trecute de prima tinerete se plangeau una alteia despre cum au dereticat prin gospodarie si cum nenorocitii astaia de barbati nu le-au sarit in ajutor. Degeaba turuie popa de iertare si curatire, pacatele curg rauri chiar in pridvorul casei Domnului. Privesc cu jind catre un colt de scaun si ii soptesc pe furis stomacului ca mielul ma mai asteapta. Trei cantece mai tarziu ma trezesc rusinata in fruntea alaiului crestin. Pe semne ca vecinii de cartier nu au mai rabdat pana sa dea preasfintitul rondul bisericii si la final au ramas doar napastuitii ce inca mai lancezesc in obiceiuri inradacinate din copilarie. Pana sa ajung cu lumina la cimitir, la clubul din coltul strazii veselia era in toi, iar sangele domnului curgea alert prin venele insetate ale minorilor.

Oi fi imbatranit peste noapte sau o fi luat-o viitorul inainte, insa nimic nu ma poate convinge ca Pastele e o sarbatoare de petrecut in bar, cu sticla de gin in mana si unduiri de solduri pe ritmuri de hip hop. Privesc tacuta mamaliga aburinda si ciocnesc un ou ros in memoria bunicilor ce m-au invatat sa ingenunchiez spunand: “Inger, ingerasul meu…” 

Regia: Neil Jordan

In rolurile principale: Jodie Foster, Naveen Andrews

Gen: Actiune, Crima, Drama, Thriller

Oricine poate fi criminal, chiar si cel mai bun om de pe Pamant. Razbunarea e sucul dulce ce fierbe in noi, de a carui gust ne temem chiar si noaptea in vis. Ce faci cand golul te cuprinde, cand nu mai esti tu, cand un strain ti-a capturat corpul si actioneaza in locul tau. Odata trecuta linia binelui nu mai exista cale de intoarcere.

In viata trecem prin diferite situatii, unele mai fericite, altele dramatice. Fiecare moment si fiecare persoana din viata noastra ne transforma in oamenii de maine iar destinul ne este deviat de la cursul sau firesc. Asa s-a trezit si Erica Bein (Jodie Foster), un simplu om de radio a carei viata normala nu deranja pe nimeni, ostatica celui mai sigur oras al Americii, New Yorkul. Victima a unui atac stupid in urma caruia logodnicul i-a fost omorat isi priveste viata cu ochii altcuiva si realizeaza cat este de relativa existenta si principiile ce o guverneaza.

Noptile zbucimate si clipele de singuratate o leaga pe Erica de Sean Mercer (Terrence Howard), un politist curat, ce s-a nimerit intr-o lume in care legile nu sunt mereu de partea oamenilor buni. Va trece el linia drepatatii si va accepta metodele ilegale pentru a pune dupa gratii un criminal?

“The Brave One” este povestea omului care devine fara sa vrea calaul oamenilor rai. Singura dilema e constiinta umana. Cate rele poti sa faci pentru a atinge binele?